semnalul de pe un cablu produce interferenta si aparitia unui semnal parazit pe un cablu vecin. Solutie: folosirea cablurilor torsadate pt anularea reciproca a campurilor EM, izolarea cablurilor, gruparea lor in manunchiuri, etc.
brumul de retea sau cum se cheama creaza interferenta, din cauza ca suntem inconjurati de cabluri electrice de la reteaua de curent electric, alte cabluri prin pereti, etc... Nu exista solutie decat utilizarea altor frecvente decat cea de 50 sau 60 Hz (cablul telefonic daca nu ma insel foloseste 0-3,4 KHz, dar e ok)
cabluri proaste, legaturi gresit izolate care fac atingere cu alte cabluri, rezistente prea mari sau parazite, duc la o scadere a raportului Semnal/Zgomot si deci apare loss sau apare o eroare la transmisie. Solutie: sa fii sigur ca este bun cablul, nu doar la tine in casa, ci peste tot. De obicei e greu de facut asta.
Alte tipuri de interferente nu-mi vin acum pt cabluri telefonice.
Pt firele de la placa de retea: pozitia firelor la ambele capete determina tipul cablului (cross-over, direct, etc). Exista o clasificare pe culori si ordinea precisa, dar nu o mai stiu acum ca nu m-a preocupat problema. Gasesti informatii foarte multe pe net cautand despre crossover si din astea, cu poze si explicatie si tot. De la un calculator la altul tb cablu crossover, de la un router la calculator trebuie cablu direct parca... cine a facut CISCO le stie mai bine. Asta deoarece un calculator transmite pe firul 2 sa zicem, din alea 8, iar celalat calculator asteapta sa primeasca pe firul 6, sa zicem, deci firul care este legat al doilea la primul calculator, trebuie sertizat in pozitia 6 in mufa la al doilea calculator, si tot asa... Se folosesc doar 4 din 8 la half-duplex si toate 8 firele la full duplex parca.
INTERFERENŢE MEDICALE, PSIHOLOGICE ŞI SOCIALE ÎN ABORDAREA PACIENTULUI
Medicina este o ramură a ştiinţelor biologice care studiază corpul omenesc şi funcţionarea lui, în scopul conservării şi restabilirii sănătăţii. În 1978, OMS a revoluţionat conceptul de sănătate, definind sănătatea ca starea completă de bine bio-psiho-social, şi nu doar absenţa bolii sau a infirmităţii. În 1996, OMS introduce conceptul de „sănătate pentru toţi”. Este o abordare complexă, care implică faptul că nu toate problemele de sănătate cad în sarcina serviciilor medicale, ci există probleme pentru a căror prevenire este necesară intervenţia comunităţii.
Medicina modernă furnizează servicii de sănătate integrate. Aceasta presupune înţelegerea, coordonarea şi continuitatea asistenţei medicale, privită ca un proces dinamic, influenţat de contextul psiho-social al individului. Personalului medical îi revine sarcina de a decela interacţiunea între diverse probleme şi a realiza o conlucrare bună cu pacientul, astfel încât să optimizeze rezultatele tratamentului. Responsabilitatea nu revine exclusiv personalului medical, ci şi pacientului, care este responsabil de respectarea indicaţiilor primite. Pentru a obţine o complianţă bună, personalul medical trebuie sa găsească un mod de abordare diferenţiat pentru fiecare pacient.
Rezultatele actului medical sunt influenţate de modelul pe care îl utilizează în comunicare şi comportament personalul medical şi pacientul. Pentru o abordare reuşită, este important ca personalul medical să cunoască şi să respecte experienţa, valorile şi preferinţele pacienţilor, dar şi dreptul acestora de a obţine informaţie medicală şi de a participa la deciziile terapeutice, pe baza consimţământului informat.
Informaţia pe care personalul medical are obligaţia să o furnizeze pacientului priveşte toate aspectele practicii: desfăşurarea actului medical propriu-zis, a investigaţiilor, a consecinţelor fiecărei decizii medicale, a posibilităţilor de a opta pentru o investigaţie sau alta, pentru un tratament sau altul, a riscurilor, a şanselor de reuşită a unei intervenţii sau a unui tratament, a impactului asupra calităţii vieţii. Claritatea mesajului, adecvarea lui la universul de cunoaştere al pacientului reprezintă abilităţi pe care personalul medico-sanitar al secolului XXI trebuie să le dobândească în plus faţă de competenţele profesionale tot mai complexe.
Relaţia de informare nu trebuie înţeleasă unidirecţional, de la personalul medical către pacient. Ea este o relaţie bidirecţională, pacientul are inclusiv „dreptul de a decide dacă mai doreşte să fie informat în cazul în care informaţiile i-ar putea cauza suferinţă”.
Consimţământul informat implică faptul că pacientul trebuie să îşi dea acordul asupra efectuării intervenţiilor medicale, iar personalul medical este obligat să explice consecinţele refuzului sau opririi actelor medicale. Acesta nu este obligatoriu în situaţii de urgenţă, în care este pusă în pericol viaţa pacientului şi/sau capacitatea sa de discernământ este alterată. În aceste situaţii personalul medical are întreaga responsabilitate a deciziei. În abordarea terapeutică a acestor pacienţi se va avea în vedere ca tratamentul sau intervenţia să fie în beneficiul pacientului, să prezinte un beneficiu clinic şi să fie accesibil.
O situaţie particulară o are îngrijirea paliativă. Aceasta poate fi definită ca o îngrijire activă şi totală a pacienţilor a căror boală nu mai răspunde la tratamentul curativ (respectiv controlul durerii şi al simptomelor specifice). Un rol primordial în acest tip de îngrijire revine abordării aspectelor psihologice, spirituale şi emoţionale.
În concluzie, pentru o abordare adecvată a pacientului în context bio-psiho-social trebuie avute în vedere următoarele criterii:
• Considerarea pacientului ca un întreg, printr-o abordare holistică, nelimitată doar la organul bolnav.
• Cunoaşterea pacientului dincolo de antecedentele sale patologice, în contextul reţelei sale sociale, cu preferinţele, valorile şi convingerile sale legate de actul medical.
• Abordarea empatică a pacientului, cu simpatie, interes, grijă, atenţie şi respect.
• Stabilirea unei relaţii de încredere între personalul medical şi pacient, prin schimb permanent de informaţii, într-un mod accesibil înţelegerii pacientului. Acesta trebuie să ştie că personalul medical acţionează în interesul bolnavului şi că va urmări tratamentul şi îngrijirea acestuia.
• Adaptarea tratamentului în funcţie de starea pacientului, menajând convingerile, valorile şi circumstanţele de viaţă ale acestuia.